joi, 28 ianuarie 2016

Vinul

„Facerea vinului este un proces lipsit de grabă
Chiar melancolic.”
Așa i-am tot auzit pe bărbații din familia mea.
Dupa ce culegea poama albă, neagră, noham,
uneori tămâioasă
bărbatul devenea deodată grav.

Printre degetele de la picioare,
admițând un anumit grad de îngândurare
mustul se-ncrunta.
Boabele tari se ciocneau unele de altele ca atomii
ori precum cuvintele din carțile mele preferate.

Privindu-l pe bărbat am înțeles
că vin adevărat nu poate face
decât un om care nu este indiferent.

După un timp în care
mustul din cadă și-n mine iubirea fierbeau
bărbatul dădea cep și vesel striga:
„Beți dintru acesta toti!

Din ziua aceea apa din puț se-nvechea. 
(de Dorina Stoica)

imagine de pe internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu