miercuri, 29 iulie 2015

Rugăciunea lui Agatonie

Zilnic, către Născătoarea, Agatonie se ruga
aşa cum îl învăţase tatăl şi cu mama sa.
 „Milueşte‑mă, Măicuţă, după  mare mila Ta”.
Iar Măicuţa Sfântă‑ntruna rugăciunea‑i asculta.
Dar crescu, crescu băiatul şi‑ncepu să‑i placă viaţa.
De la Sfinţi, de la icoane îşi întoarse de tot faţa.
Iată, însă că‑ntr‑o seară bate‑n uşă‑un pelerin.
Maica Domnului Curată m‑a trimis aici să vin.
A aflat că Agatone nu mai spune rugăciuni
şi‑a uitat de Născătoarea şi de ale ei minuni”.
 „Am rostit mulţi ani rugă şi am fost tare zelos.
Sunt om mare, am de toate, dar din rugă ce folos”?
 „Ooo, de câte ori te‑a scăpat Ea din nevoi?
Într‑o zi, când ploua tare, a venit mare şuvoi
a‑necat totul în cale, doar tu singur n‑ai murit
într‑un chip atât de tainic şi atât de fericit.
Şi din molima cumplită, ai scăpat nevătămat!
Ţi‑aminteşti de‑al tău prieten care acuma
e‑ngropat
şi cu care într‑o râpă ai căzut şi tu‑ai scăpat?
Dar colegul tău de şcoală, care zace în durere
şi‑i printre străini sărmanul fără nici o mângâiere”?
 „Te‑a acoperit Stăpâna şi‑a purtat de grija ta
pentru scurta‑ţi rugăciune făr‑a‑ţi cere altceva.
Miluieşte‑mă, Măicuţă, după mare mila Ta
Rugăciunea‑aceasta scurtă niciodată n‑o uita
atâta timp cât încă nu eşti părăsit de Ea”.
 ( din  vol. "Izvorul Îndepărtat"- povestiri cu talc în versuri))

Într-o țară de poeți...

Din aticolul domnului ANDREI PLESU  http://www.ziaristionline.ro/2015/07/29/ziua-imnului-national-andrei-plesu-sint-de-parere-ca-textul-imnului-nostru-este-vetust-inactual-nevrotic-autodenigrator-funebru/

Deşteaptă-te române!“ şi-a avut vremea şi rostul lui. De necontestat. S-a cîntat, mobilizator, la 1848, la 1877, în timpul celor două războaie mondiale, la Braşov în 1987 şi la Revoluţie, în decembrie 1989. Nu se pune problema să uităm melodia, vorbele şi istoria lor. Cu atît mai puţin să le batjocorim. Dar avem voie să ne punem unele întrebări cu privire la calitatea de „imn naţional“ a acestui respectabil cîntec. Este el funcţional în această calitate? Poate el avea un efect benefic asupra celor care îl cîntă şi care îl ascultă? Şi în ce măsură este el, astăzi, reprezentativ pentru ţară? Răspunsul meu este negativ. Sînt de părere că textul imnului nostru este vetust (inactual), nevrotic, autodenigrator, funebru.
Nu pledez pentru tonul triumfalist, pentru optimismul factice al versiunilor ideologice de dinainte de 1989. Dar e un fapt că, imediat după 1948, am avut o evoluţie tristă susţinută de imnuri glorioase, în vreme ce acum, cînd ne străduim să evoluăm spre o lume mai bine aşezată, am decis să fredonăm, zilnic, un marş al dezastrului. Imnul dintre 1948 şi 1953 (pe versuri de Aurel Baranga) vorbea şi el de „cătuşe“, de stăvilare „putrede“, dar măcar le invoca la timpul trecut. Prevala îndemnul (ipocrit, desigur) la „unire, pace şi muncă“. Imnul de după 1953 (scris de Eugen Frunză şi Dan Deşliu) vorbea despre o patrie „puternică, liberă, pe soartă stăpînă“ şi despre un „jug al trecutului“ care a fost „zdrobit“. Nu mai vorbesc de „Trăiască Regele“, imnul instituit în 1884, în care România e zugrăvită ca un „rai vesel pămîntesc“.
Prin contrast, „Deşteaptă-te române!“ descrie un neam aflat în stare comatoasă („somnul cel de moarte“), asuprit constant, pînă la anihilare, de tirani barbari şi duşmani cruzi. În trei din cele patru strofe cîntate în mod oficial, cuvîntul „moarte“ e nelipsit. În celelalte strofe se enumeră, amar, „plăgi fatale“, „intrigă“, „viclene uneltiri“, „a pizmei răutate“, „un jug din seculi“ pe care îl purtăm „ca vitele“ şi alte asemenea orori, de care trebuie să scăpăm, „cu braţele armate“, „acum ori niciodată“. Mai aflăm, că nişte „cruzi“ vor să ne fure pînă şi limba. Ceva ultimativ, de o nemiloasă urgenţă, trebuie întreprins, dacă nu vrem să rămînem „sclavi“ pe pămîntul propriu. Cine nu se conformează „de fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă“. Ni se sugerează şi un sumar, dar drastic program de politică externă: trebuie să strigăm „în lumea largă că Dunărea-i furată“ şi „să dăm dovezi la lume“ că ne tragem din romani. Textul merge pînă acolo încît ne cere să sărim asupra duşmanilor „ca lupii-n stîne“, metaforă stranie pentru un popor de ciobani mioritici, prieteni „tradiţionali“ ai mioarelor, şi nu ai devoratorilor lor…
Deșteaptă-te, Române
(textul Andrei Mureșanu, mulzica Anton Pan)

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, 
În care te-adânciră barbarii de tirani! 
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă, 
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani! 

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, 
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian! 

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine, 
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne, 
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii! 

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine, 
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi, 
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine, 
"Viaţă-n libertate ori moarte! " strigă toţi. 

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi! 
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate, 
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi! 

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori, 
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare, 
În astfel de pericol s-ar face vânzători! 

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă, 
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, 
Când patria sau mama, cu inimă duioasă, 
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc! 

N-ajunse iataganul barbarei semilune, 
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, 
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim! 

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, 
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, 
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm! 

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri! 
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri! 

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină, 
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt. 
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, 
Decât să fim sclavi iarăşi în vechïul nost' pământ!

Versuri de la: http://www.versuri.ro/ 

www.ziaristionline.ro

duminică, 26 iulie 2015

Ecouri la Colocviul de la Vaslui din 23 iulie 2015

Stimate Doamne si stimati Domni tele-formatori de opinie ,
http://bentodica.blogspot.ro/2015/07/colocviul-stiintific-ben-todica-vaslui.html

       Pe cand ziaristii televiziunilor noastre se inghesuiau - chiar asumandu-si niste presupuse riscuri - sa transmita din judetul Vaslui imagini despre o lume de dincolo de comuna primitiva, iata (vezi mai jos), in orasul Vaslui se petreceau lucruri de o cu totul alta factura, tinand de lumea spre care noi, romanii, indraznim sa tindem. Dorim o lume a dialogului interuman, irigata cu seva de la Sorginte, fara frontiere si fara inhibitiile de natura juridic-politica ale celor care, prin felul cum au condus tara in ultimul sfert de veac, au facut posibile acele manifestari sub-umane relatate de la fata locului cu o insistenta demna de alte cauze. 
       Regret sa v-o spun, dar relatarile din Valenii Vasluiului ale trimisilor vostri au fost si sunt sub orice critica, parca dinadins urmarind sa creeze in mentalul colectiv imaginea aceea de Apocalipsa. Stim, se zice ca "cineva, acolo, sus"... asta urmareste, dar chiar trebuie sa plecam fruntea pana intr-atat incat sa ne izbim cu nasul de bombeuri si sa ne risipim inutil sangele? 
Tot dintr-un sat vasluian a plecat in lume Ben Todica, tot pe acolo traieste si creaza un Theodor Codreanu si ceilalti participanti la colocviul-duplex Vaslui-Melbourne de acum doua zile si, nu ma indoiersc, chiar in Valeni se vor fi gasind exemple de oameni adevarati - mult mai multi si mult mai expresivi decat cele cateva rebuturi umane din care trimisii vostri au facut niste eroi reprezentativi - vai, exemple de urmat. Da, prin satul in care locuiesc, la 60 Km de Kilometrul Zero deja bat pe la porti cete de adepti ai acelei macabre filozofii de viata, parca incurajati de "publicitatea" gratuita pe care voi le-o faceti derbedeilor si betivilor moldovaleneni - ca si acoperitilor penali din varful mediului politic dambovitean. 
       Nimic despre cetatenii "asezati" din satul acela, despre - mai ales - zecile de locuitori ai satului plecati la munca in strainatate, nimic despre amintita manifestare cultural-civcia din resedinta de judet, de parca se transmitea de pe o alta planeta, aflata sub ocupatie reptiliana. Daca asta va e tara in care traiti, de ce nu plecati si voi, mai oameni... ?!... nu stiu cum sa zic, ca sa nu va suparati prea tare si sa lasati locul altora mai nepriceputi si tot la fel de neinspirati de duhurile bune precum trimisii vostri si trimitatorii lor. Rusine!
     
       Cu speranta ca m-am facut inteles,
       Marian Ilie - poet, fost diplomat 

vineri, 24 iulie 2015

„Sunt ciudat dar România rămâne Paradisul meu” Dialog virtual cu “ambasadorul românilor de pretutindeni Ben Todică” la Vaslui

Sunt ciudat dar România rămâne Paradisul meu”( Ben Todică)
 Vaslui 23 iulie 2014

Soarele își cam face de cap de la un timp. E toiul verii, unii au plecat deja în concediu. Dar iată că neținând cont nici de căldură și nici poamele prea din pripă coapte ce-mi dau de treabă în aceste zile fierbinți când mai degrabă aș sta în casă cu draperiile trase ori  pe banca de sub nuc, am aceptat (cu multă tragere de inimă de ce să nu recunosc) invitația domnisoarei Geta Modiga, motorul viu al Centrului Eminescu așa cum îmi place să spun de fiecare dată (deranjând pe câte un ”prieten” comun), de a merge la Vaslui în ziua de 23 iulie (Sf. Foca în calendarul ortodox),  fiind convinsă că va fi o activitate deosebită așa cum a și fost de altfel. Dar să încep cu începutul.

Asociația Bibliotecarilor din Romania Filiala Vaslui și Colegiul „Anghel Rugină” au organizat Colocviul Științific „Ben Todică- ambasadorul românilor de pretutindeni în dialog cu vasluenii”, moderator dr. Valeriu Lupu. Gazdă primitoare doamna Valentina Lupu președinta Asociației Bibliotecarilor din România Filiala Vaslui cu nelipăsitul zâmbet, elegantă, distinsă, a primt cu drag oaspeții de seama scriitori, artiști plastici, profesori  și oficialități locale în spațiul generos al Sălii Multimedia de la Colegiul Economic Anghel Rugină” din Vaslui. Au fost prezenti domnul primar al municipiului Vaslui Nicolae Pavel,  distinsul eminescolog scriitorul  hușean domnul prof. Teodor Codreanu împreuna cu scriitoarea prof. Lina Codreanu, poetul și criticul literar Petruș Andrei împreună cu doamna Livia Andrei, Geta Modiga bibliotecar responsabila Centrului Eminescu și subsemnata DS cu nevrednicie, neînsemnată între atâtea persoane însemnate,  impsibil însă de trecut cu vederea chiar și de către acei care ar dori să nu mă vadă. Printre organizatorii activității țin să amintesc pe doamna prof. Vasilica Grigoraș care m-a recunosut și pe care am avut onoarea și bucuria să o cunosc, administratorul blogului „Grădina cu lecturi” unde mi-a câteva dintre scrierile mele.
Domnul Ben Todică despre care am aflat acum câțiva ani de pe net și al cărui blog http://bentodica.blogspot.ro/ îl citesc când primesc (și nu numai) linkuri spre anumite postări de la domnia sa, este un român de toată cinstea ce consideră și acum după mulți, foarte mulți ani de când a plecar din țară, că România este Paradisul său.
Născut pe meleaguri vasluiene, în comuna Puiești, satul Ezer din părinții  Aurica și Gheorghe, a plecat din țară în anul 1979 și s-a stabilit în Melborne Australia unde trăiește și în prezent. Are dublă cetățenie româno-autraliană și vorbește fluent limba italiană, engleză și bineânțeles limba română.
Artist independent, cineast, producător de emisiuni TV, jurnalist brodcaster, inginer de sunet, scriitor, director de cinematograf, de post de radio, sudor, electronist, mașinist extracție, operator TV, zilier, proces worker și multe altele, acest român impozant cu barba neagră și ochi pătrunzători este o dovadă a faptului că există și români adevărați ce încă își iubesc țara și militează pentru promovarea și păstrarea valorilor ei chiar dacă le-a fost dat să trăiască la celălalt capăt al lumii. El ține permanent o legătură vie cu românii din țară și din diasporă prin filmele realizate, intervențiile la postul de radio și Tv dar și prin postările pe blogul domniei sale iar numele dat de prieteni de ambasador al românilor de pretutindeni” și-l merită cu prisosință.
Dovadă adusă spre întărirea celor scrise de mine mai sus este nominalizarea în anul 2007 pentru înaltul titlu de „Australianul anului  2007”( „Australian of the year 2007”) datorită contribuției deosebite în comunitatea românească  prin realizarea de emisiuni în limba rămână la postul ch. 31 TV Melbourne unde a fost și director un timp.
Remarcabilă este contribuiția sa în domneniul jurnalistic și eseistic prin articolele publicate în multe reviste din țară și din străinătate. De asemenea pe blogul său pe care îl întreține și administrează de mai mulți ani, pe lângă activitatea domniei sale sunt publicate texte literare ale unor autori din țară și din străinătate. Și articolele de pe blogul lui Ben Todică sunt preluate de alte site-uri și bloguri astfel încât mulți dintre noi ne bucurăm unii de scrierile altora și să avem o legătură trainică și continuă favorizată de tenica modernă ce evoluează foarte rapid și care este acum la îndemâna oricui dorește să o folosească.
A publicat cartea în două volume„Între două lumi” la o editură din Timișoara în anul 2009, carte ce a fost lansată prin duplexuri România- Australia la Biblioteca Caldeon din Capitală și la Biblioteca N. M. Spătaru din Vaslui. O frumoasă lansare a făcut și poetul pueștean Petruș Andrei la Puiești, localitatea centrul de comună a satului Ezer unde s-a născut Ben Todică.
Activitatea la care am fosti invitați ne prijlejuește o întâlnirea virtuală , un duplex Vaslui – Melbourne constând în vizionarea unui fragment din lung-metrajul documntar Drumul nostru” realizat de cineastul Ben Todică și schimbul de impresii despre românii din țară, despre România actuală și cea trecută, realizări, demolări, speranțe, doruri, împliniri dar și nostalgii, într-un cuvânt două lumi unite printr-o punte timp de două ore prin intermediul tehnicii moderne .
Filmul documentar “Drumul nostru” din care am vizionat un fragment, este un monument înălțat spre a sfida timpul. Ben Todică ni-l propune ca pe o „eliberare din anonimat”, „din iadul uitarii”, o realitate ce nu poate fi respisă, obsesiva si puternica, născuta din forța nostalgiei simțită în fiecare imagine vizionată. Filmul este o călătorie în prezent cu întoarcere în trecutul nu prea îndepărtat din care sentimentul de apartenență la neamul din care s-a născut este pregnant și copleșitor. El trebuie vizionat în obscuritatea unei încăperi, în liniște pentru ca trecutul și prezentul să reconstituie ființa fiecăruia dintre noi acei care simțim românește oriunde am fi, așa cum ne-a recomandat cineastul Todică.
S-au purtat dialoguri  cu românul australian îndrăgostit veșnic de țara natală România cea de toate zilele și de toate orânduirile, cu bune, cu rele, așa cum o  știe fiecare dintre noi și cum o vedem cu ochiul mai curat și  mai plin de speranță ori doar cu cele rele și urâte, omorâtoare de speranță în viitor.
Au dialogat cu Ben Todică domnul primar Nicolae Pavel mandru (are și de ce) de orașul pe care îl administrează și de vasluenii săi atât de urât prezentați în media pe nedrept adeseori, remarcabilul scriitor Teodor Codreanu, binecunoscutul și iubitul poet Petrus Andrei, sculptorul Gheorghe Alupoaie acel care a făcut bustul lui Eminescu din curtea bisericii din Edmonton Canada prin grija vrednicului de pomenire Constantin Clisu plecat la Domnul, subsemnata cu ceva bâlbe pe care le pun pe seama emoției, de un optimism ce a stârnit ilaritate, Geta Modiga ce a lansat invitația să se facă un duplex Bârlad- Melbourne, domnul Teodor Praxiu excelent vorbitor dar din păcate prea puțin încrezător într-un viitor luminos al României pe care s-o fi plictisit să-l tot aștepte de vreo 25 de ani, doamna prof. Vasilica Grigoraș precum și ceilalți organizatori . Un trio format din elevi ai colegiului au cântat acompaniați la chitară o frumoasă baladă folk ce l-a bucurat nespus pe protagonistul acestul inedit eveniment vasluian.
După mai bine de jumătate de zi petrecută în orașul reședință de județ cu oameni calzi (desigur cuvântul potrivit ar fi pe o caniculă de aproape 40 grade „răcoritori”),  timp în care ospitalitatea a fost la cote maxime cu mult peste așteptările mele, am purces spre Bârladul nostru iubit ce nu poate fi comparat cu nimic, nici chiar cu Melbournul domnului Todică și al altor români cumsecade (unde nu voi ajunge decât poate în vis).
Odată sosită acasă m-am oprit lângă fântână, am scos o găleată de apă rece din măruntaiele pământului și m-am refugiat cu ea cu tot sub nucul din fundul grădinii.  Vă spun de aici din Paradisul meu pe cuvânt de moldoveancă și de poetă de mâna a doua (cu indulgență ), nu este răcoare mai românească și mai plăcută decât cea de sub nuc într-o după- amiază din toiul verii când soarele face doar ce vrea el.
Am consemnat cu drag astăzi 24 iulie 2015, spre informare dar și neuitare,

Dorina Stoica

luni, 20 iulie 2015

Stau în fața Ta Părinte



Stau în faţa Ta, Părinte,
Cum stă un copil cuminte.
Mai întâi îţi mulţumesc
Că‑mi îngădui să‑ţi vorbesc.

Să mă ierţi pe mine, Doamne,
Pentru‑a mele rele fapte,
Pe care le‑am tot făcut,
Crezând că nu m‑ai văzut.

Tot răul ce‑am înfăptuit,
În faţa Ta s‑a săvârşit,
Iar cu iubirea de sine,
M‑am gândit numai la mine.

Mi‑e ruşine azi când ştiu
Că Ţi‑ai jertfit singurul Fiu,
Pentru a răscumpăra
Prin El, Creaţia Ta.

joi, 16 iulie 2015

Acum



lasă lucrurile așa
bucuria pacea
în loc să stea
florile iarba
păsările cum cântă
apa ce curge domol
și soarele ce se oglindește
 în ea

să nu uit mulțumirea
pun zâmbete  deoparte
pentru zile înourate
o vorbă bună
putinței de a fi fost
acum
aici
astăzi
 ca și cum aceasta ar fi
                                                                     prima și ultima zi
                                                                       din viața mea
                                                                            (de DS)
                                                       


Poza apartine graficianului Mihai Catruna 

sâmbătă, 11 iulie 2015

Noaptea e stăpână


Am sădit aseară  raze lungi de soare,
au căzut apoi câțiva stropi de ploaie.
Câmpul s-a umplut ca printr-o minune
De trifoi mărunt, de flori albe fine,
de maci sângerii și de albăstrele.
Plou-acum mărunt o ploaie cu  stele.
Le zăresc prin iarbă parcă-s licurici,
ştiu ca o să treacă Dumnezeu pe-aici.
O să mă întrebe câte îi lipsesc
şi-o să-mi ceară iute să i le găsesc.

Până dimineaţă noaptea e stăpână,
liniștea-i  rotundă,  ca rotunda lună,
S-aude un  înger cum murmură-ncet,

câtece și versuri, îngeru-i poet.( de DS)



imagine de pe internet

joi, 9 iulie 2015

Te desenam cu raze de soare

m-am trezit
în dimineață asta
cu toți salcâmii în floare
dormeai  cu zorii de zi sub pernă
te urmăream  de după copacii
peste care căzuse cerul

te desenam cu raze de soare
atâtea singurătăți  am desenat până ieri
de mă întreb  cum de n-am murit încă

mai bine  dă-mi mâna ta iubire
o să-ți citesc în palmă toate cărțile  pe care le-ai scris

și pentru că mi-e teamă
să urc pe scara ce duce la sufletul tău
îți voi arunca frânghia
legată de bucata mea de cer ca să cobori în mine
(de DS) 



poza de pe internet