sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Comuna Grivița, un loc unde revin cu drag


24 ianuarie. Zi mohorâtă de iarnă. O iarnă blândă și umedă, numai bună de croșetat șosete ori de stat în casă la căldură sau poate de scris poezii( dacă vine și inspirația)!. Totuși aleg să plec de acasă. Oricum aș fi plecat!
Sunt zile când trebuie să fii împreună cu acei care simt românește!
Voi merge în comuna Grivița, acolo unde am mai fost de două ori anul trecut . Aici mereu revin cu drag. Se spune că moldovenii sunt oameni primitori. Este adevărat, dar spune aceasta cine nu știe cât de primitori sunt grivițenii moldoveni!
Primărița Alina Iuliana Munteanu energică, tânără și frumoasă așa cum am cunoscut-o cu un an în urmă, mi- a zâmbit larg când am coborât din mașină, ( doamna directoare a Căminului Cultural Daniela Braescu a ținut să-i facă o surpriză). M-a găzduit vremelnic într-un birou modern unde am avut suficient răgaz să-mi creionez un mic discurs ( putea să fie și unul mai mare daca n-ar fi fost așa de frig).
Consilierii locali au depus o coroană la monument iar doamna directoare Braescu D. a vorbit despre seninificația și importanța zilei de 24 ianuarie, ziua Micii Uniri înfăptuită de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Un grup de copii purtând cu mândrie costume naționale, au înfruntat cu vitejie frigul și umezeala recitând poezii închinate Unirii în fața statuii Domnitorului spre neuitare și comemorare.
Cu prezența dar și cu sufletul alaturi de oameni tineri și copii inimoși , invitată la microfon, cu hartia în mână am uitat ce să fac cu ea! Am adresat din suflet câteva cuvinte acelor care asemenea marelui Eminescu mai credem cu tărie că România noastră va avea „la trecutu-i mare, mare viitor”
Copii și adulți uniți în cuget și-n simțire” ne-am prins de mâini în "Hora Unirii" acolo, în inima comunei. Pe fețele celor prezenți am citit bucurie dar și mândrie națională.
Ospitalitatea grivițenilor a continuat și după ceremonia de la monumentul  Domnitorului Cuza , în sala de protocol unde atmosfera s-a încălzit la propriu și la figurat datorită bunătăților servite cu multă dragoste de gazde.
Am oferit câteva cărți cu autograf și le-am adresat invitația copiilor dar și celor prezenți, la lansarea volumului de poezie creștină „Când nu te iubeam” ce va avea loc la Centrul Eminescu din Bârlad pe data de 7 februarie.
Părintele Neștian, preotul de la biserica din comună a aceptat invitația de a sta lângă mine la masă... Vă mărturisesc că m-am străduit să mănânc puțin ( în pofida tentației ), dar am vorbit mult. Părintele m-a ascultat răbdător (doar un preot poate avea atât de multă răbdare)!
Nu fără oarece mustrare de conștiință pentru vorba multă, mi-am cerut iertare și i-am mulțumit că m-a suportat. Cu umor (de care m-aș fi putut bucura dacă vorbeam mai puțin) mi-a spus că și dânsul mulțumește lui Dumnezeu că a avut răbdare să mă asculte!
Imi este vie în minte relatarea doamnei  primar ce în drum spre Bârlad mi-a povestit despre copii defavorizati  ai comunei pe care cu ocazia Crăciunului i-a îmbracat în costume naționale și le-a oferit șansa să simtă spiritul sărbătorilor creștine, să aibă parte de atenție si să primească daruri.
În comună s-au făcut multe lucruri demne de laudă totul confirmând zicala românească omul sfințește locul!” La Grivița se întâmplă lucruri demne de toată lauda ce trebuesc cunoscute de cât mai mulți români cârcotitori ce spun că în România post-decembristă nu se prea întâmplă nimic bun!

Cu vreo ocazie asemanatoare, sau fără vreo ocazie, voi reveni de fiecare dată cu drag alături de acești oameni minunați pe care îi îmbrățișez cu sufletul pentru modestia, dragostea, harnicia și dăruirea lor. 
A consemnat Dorina Stoica




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu