vineri, 9 decembrie 2016

Argumente profesioniste în favoarea unei nații lirice - De Abie Elena

Cele 24 cărți de poezie din colecția qPOEM 2016, Editura Parlalela 45

”O colecție ambițioasă în România, care își propune să găsească poeți valoroși pe care să îi aducă în fața publicului”. Așa a început Cosmin Perta, redactor de carte și director al Secției de Beletristică, la Editura 45, prezentarea celor 11 cărți publicate sub sigla QPoem.
Unsprezece autori, unsprezece stiluri și unsprezece volume formează, din acest an, partea a doua a unei colectii de poezie contemporană, unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte ale Editurii Paralela 45, un vis început de către Călin Vlasie, directorul editurii, la începutul acestui an, cu prima serie de volume, ce cuprinde 13 autori, debutanți sau scriitori consacrați. O inițiativă pornită din căutarea de talente pe Internet.
” O colecție fenomen, o colecție care nu cred ca are termen de comparație în literatura română ca amploare, ca ceea ce și-a propus. Literatura română are resurse nemaipomenite. Ideea acestei colecții îi aparține editorului Călin Vlasie. Este cel care și-a dat seama că, dacă lucrurile sunt lăsate să stagneze în poezie, eventual, se va ajunge la aceeași formă de promovare, prin filiere și filiații, prin colecții care scot două-trei căți pe an. Q Poem publică zeci de autori și nu sunt autori de duzină. Deși sunt zeci, sunt autori aleși, selectați din cadrul cenaclului virtual Q Poem, un cenaclu mare, care adună câteva sute de autori din care sunt selectați pentru a fi publicați mereu cei mai buni. Este o competiție continuă acolo, este o competiție fără sfârșit”, a subliniat Cosmin Perta, în cadrul lansării de la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus - 2016.
Alexandru Cistelecan, unul dintre cei mai importanți critici de poezie din România și Răzvan Voncu, redactorul șef al Revistei România Literară, au scris textele de prezentare pe coperta patru, pentru aceste unsprezece volume, care fac parte din seria a doua a colecției Q Poem. Invitaâi să prezinte volumele, au prezentat colectia fară rezerve:
Alexandru Cistelecan:
”Este o colecție consistentă și destul de diversă ca formulă. Unele mai timide, altele antice, cu nostalgii față de poezia noastră. Clasice, interbelice și chiar mai retro; altele, însă, cu tupeu, în tonul poeziei de azi. Nu ar trebui ca autorii acestor volume să aibă mai multe sfieli decât poeții care se manifestă în alte cercuri, cenacluri. Ca să îl citez și eu pe Ioan Paul al II-lea, Curaj!”
Răzvan Voncu a subliniat: ”Eu sunt și istoric literar și îmi place, adesea, când primesc o carte nou apărută, să o mi-o imaginez pusă în rama istoriei literare. Acum, o colecție! Q Poem este, păstrând proporțiile, ceea ce a fost în 1890, Cenaclul literar al lui Alexandru Macedonski. Este prima tentativă serioasă, coerentă, de a aduna talente poetice, fără idei preconcepute stilului, în privința tematicii, a vârstei autorilor, în tentativa de a căuta un nou fel de a scrie poezie, un nou cod poetic. O tentativă în care editorului Călin Vlasie îi revine misiunea de a stimula tinerii care scriu, nu de a-i îndrepta către o anumită formulă sau alta.
Deocamdată, recolta colecției Q Poem este interesantă prin varietate. QPoem este o inițiativă de a stimula talentul poetic într-un cadru care presupune, totuși, o lectură profesionistă. Unii sunt oameni foarte tineri, care se află la experiența debutului, ezită și își caută vocea, dar sunt și scriitori care sunt bine închegați, al doilea volum va însemna si consacrarea ca autor de sine stătător”.
înregistrare realizată de Abie Elena, jurnalist ArteFapte


”O colecție ambițioasă în România, care își propune să găsească poeți valoroși pe care să îi aducă în fața publicului”. Așa a început Cosmin Perta, redactor de carte și director al Secției de Beletristică, la Editura 45, prezentarea celor 11 cărți publicate sub sigla QPoem.
Unsprezece autori, unsprezece stiluri și unsprezece volume formează, din acest an, partea a doua a unei colectii de poezie contemporană, unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte ale Editurii Paralela 45, un vis început de către Călin Vlasie, directorul editurii, la începutul acestui an, cu prima serie de volume, ce cuprinde 13 autori, debutanți sau scriitori consacrați. O inițiativă pornită din căutarea de talente pe Internet.
” O colecție fenomen, o colecție care nu cred ca are termen de comparație în literatura română ca amploare, ca ceea ce și-a propus. Literatura română are resurse nemaipomenite. Ideea acestei colecții îi aparține editorului Călin Vlasie. Este cel care și-a dat seama că, dacă lucrurile sunt lăsate să stagneze în poezie, eventual, se va ajunge la aceeași formă de promovare, prin filiere și filiații, prin colecții care scot două-trei căți pe an. Q Poem publică zeci de autori și nu sunt autori de duzină. Deși sunt zeci, sunt autori aleși, selectați din cadrul cenaclului virtual Q Poem, un cenaclu mare, care adună câteva sute de autori din care sunt selectați pentru a fi publicați mereu cei mai buni. Este o competiție continuă acolo, este o competiție fără sfârșit”, a subliniat Cosmin Perta, în cadrul lansării de la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus - 2016.
Alexandru Cistelecan, unul dintre cei mai importanți critici de poezie din România și Răzvan Voncu, redactorul șef al Revistei România Literară, au scris textele de prezentare pe coperta patru, pentru aceste unsprezece volume, care fac parte din seria a doua a colecției Q Poem. Invitaâi să prezinte volumele, au prezentat colectia fară rezerve:
Alexandru Cistelecan:
”Este o colecție consistentă și destul de diversă ca formulă. Unele mai timide, altele antice, cu nostalgii față de poezia noastră. Clasice, interbelice și chiar mai retro; altele, însă, cu tupeu, în tonul poeziei de azi. Nu ar trebui ca autorii acestor volume să aibă mai multe sfieli decât poeții care se manifestă în alte cercuri, cenacluri. Ca să îl citez și eu pe Ioan Paul al II-lea, Curaj!”
Răzvan Voncu a subliniat: ”Eu sunt și istoric literar și îmi place, adesea, când primesc o carte nou apărută, să o mi-o imaginez pusă în rama istoriei literare. Acum, o colecție! Q Poem este, păstrând proporțiile, ceea ce a fost în 1890, Cenaclul literar al lui Alexandru Macedonski. Este prima tentativă serioasă, coerentă, de a aduna talente poetice, fără idei preconcepute stilului, în privința tematicii, a vârstei autorilor, în tentativa de a căuta un nou fel de a scrie poezie, un nou cod poetic. O tentativă în care editorului Călin Vlasie îi revine misiunea de a stimula tinerii care scriu, nu de a-i îndrepta către o anumită formulă sau alta.
Deocamdată, recolta colecției Q Poem este interesantă prin varietate. QPoem este o inițiativă de a stimula talentul poetic într-un cadru care presupune, totuși, o lectură profesionistă. Unii sunt oameni foarte tineri, care se află la experiența debutului, ezită și își caută vocea, dar sunt și scriitori care sunt bine închegați, al doilea volum va însemna si consacrarea ca autor de sine stătător”.
înregistrare realizată de Abie Elena, jurnalist ArteFapte

 (Text preluat de pe pagina de facebook - Camelia Iuliana Radu)

duminică, 27 noiembrie 2016

secrete de fată batrână


câtă veme nu stai cu urechea lipită de amănunte
din partea mea ești spilcuit în salopeta boțită
pătată cu ulei de la strung.
te aștept smulgând rădăcina cuvintelor,
“mă iubește, nu mă iubește”, promisiuni clipelor.
strânse între degete, nopțile îndoieli așteaptă.
orologiu oprit timpul.
cu sufletul în pumn fremătând, ning.
gânduri dospite speranțe încolțesc.

ți-aș pune piedică să-ți rupi un picior, o mână,
numai să rămâi. te-aș coace la foc mic în cuptorul electric,
te-aș frământa ca pe aluatul de cozonac.
în amiaza de vară, înfierbântată
inima visează o cină romantic nevirusată de bunică-mea
celibatară, pedant îmbrăcă mereu aceleași haine
tivite cu margini de lume, poartă în poșetă dangătul de clopot
din duminică în duminică, cenușie floare în ierbar.
când te văd mă fac cer de vară cu lună și stele,
luminoasă  rază prin fereastră, zâmbesc.
urma ta  miroase a metal încins. când pleci totul se stinge
precum beculețele din pomul de iarnă.

pe mine m-a născut bunica
într-o noapte fără lună dintr-un an bisect.
se spune că țipam tare și eram foarte urâtă,
înghiţeam biberoanele apoi vomitam.
despre tata știu că nu va veni niciodată
pentru că ar avea prea mult de lucru
să aducă înapoi toate lucrurile 
pe care le-a dat de pomana bunica de sufletul lui.

recit din memorie poeziile învățate la școală,
cântecele patriotice plus ce se cântă în biserică,
rolurile din piesele jucate
pe vremea cand eram la cercul de teatru.
bunica mă ține uneori încuiată într-un dulap,
crede că sufăr de o boală ciudată.
croșetează strâns verigile lanțului meu
uși închise, zăvoare tari,  
ca nu cumva trecutul să tragă cu urechea.

rămâi de bună voie, până ce devii blând ca un motan castrat.
râmâi, ți-am spus toate secretele mele, ce Dumnezeu!
oricum nu ai unde pleca! fabrica unde lucrai s-a închis 
și toate strungurile au fost vândute ca fier vechi.
 (Dorina Stoica)




duminică, 13 noiembrie 2016

noiembrie


mi-a fost tată.
după spusele mamei
ochii  săi caprui sunt acum la mine.
mi-am dorit să trag peste craniul acela
un chip și să picur o boabă de sânge.
vântul a stins lumânarea.
în ficare an de
ziua morților, tace!
şi tace despre ceva ce doar mama  știe.

plânsul mi s-a făcut ploaie rece de toamnă.(Dorina Stoica)

joi, 20 octombrie 2016

Cum se numește tatăl tău?


Într-un bordei mic, vechi, sărăcăcios
acoperit cu paie, lipit cu lut pe jos,
trăia un om cuminte și evlavios,
cu  fața-nsenimată de zâmbet luminos.
Avea omul acela o droaie de copii
și nici un pic de avere, câmpuri, vite, vii.
Tot în satu-acela era un om putred de bogat,
ce umbla cu capu-n jos, trist și încruntat.
-„Mai omule ia spune nu-ți este oare greu,
eu am multă bogăție și e vai de capul meu,
atatea griji probleme și atâtea supărări
de-aș putea umple cu ele cele patru zări!”
-„Cum s-ar putea  să-mi fie greu?
De toate se-ngrijește zilnic, tatăl meu.
El este bun și are  nespuse bogății,
îmi poartă grijă mie și alor mei copii.”
„ Om lipsit de minte!” și-a spus bogatu-n gând,
n-am întâlnit un altul ca el pe-acest pământ.
-„Și cum zici că îl cheamă pe-acest tată-al tău?”
-„Noi toți domnule-i spunem, Milostivul Dumnezeu!”
 (Dorina Stoica)


duminică, 16 octombrie 2016

tandrețe


din pahar îmi zâmbești cu toți dinții de plastic.
mă uit în oglindă cu teama că am întinerit peste noapte.
în timp ce deschid mailurile pe care mi le-am trimis aseară
tu faci naveta între sticla de pălincă și televizor
preocupat de melcii care și-au pierdut casele
& apropiatul războiul mondial dintre furnici.
intri în fiecare dimineață încălțat  în viața mea.
decât să-ți vorbesc despre sentimente mai bine
mă înscriu în Partidul Fraierilor Anonimi.
voi lipi afișe electorale pe gardurile ce seamănă
cu niște ferestre murdare prin care se strâmbă
la noi trecutul.
trântim de pereți uși. în spatele lor sunt vieți zăvorâte.
 îți cumpăr o cămașă de forță nouă
și-ți las în frigider castronașe din plastic
acoperite cu folie de aluminiu cu bilețele scrise de mână,
să nu mori de foame până mă întorc de la
moaștele Cuvioasei Paraschiva. (Dorina Stoica)

luni, 10 octombrie 2016

Suferința care te face liber - Născută înger- Karmen Suciu, Iași 2016

Citind din această carte ce mi-a fost dăruită de către autoare la lansarea ei și despre care am fost provocată să spun câteva cuvinte deoarece se știa că orice carte pe care o primesc va fi lecturată și voi scrie câteva impresii de cititor conștiincios despre ea, am formulat (parafrazând citatul scripturistic), un îndem pentru autori. Iată cum sună: “Nu dăruiți cărțile voastre  celor care nu iubesc lectura. E ca și cum ați hrăni rumegătoare cu mărgăritare.”
Deși se cuvine să ne detașăm de autor atunci când scriem totuși a-l privi în ochi, a-i vedea profunzimea sufletului, a-l asculta vorbind este un privilegiu dorit de consumatorul de lectură.  Imaginea acestei autoare atipice m-a urmărit zile în șir după lansare. Emoția din glas, cearcănele adânci de sub ochi, plânsul ce stătea să pornească când te așteptai la un zâmbet, zâmbetul ca un răsărit de soare, ochii mari prin care i se vedea sufletul plin de lumină, toate acestea m-au făcut să plec de la acel eveniment literar cu o puternică empatie pentru Karmen Suciu având convingerea că nu o voi uita niciodată. Și cu adevarat nu am uitat-o! Ba din contra, am descoperit lumea ei minunată în care voluntar se implică punându-și viața în slujba celor nemîngâiați de pierderea cuiva drag.
Cartea a fost scrisă dintr-un îndem al inimii de a se elibera de suferința pierderii  “unicului meu copil” așa cum ne spune autoarea iar apoi surorii sale Riana. Ea a descoperit la fel ca mulți alți oameni că scrisul te vindecă și te ajută să accepti loviturile vieții.
Atunci când moartea îți răpește ființele cele mai dragi sentimentul este de neputință, disperare, ură, imposibilitate de a accepta că va trebui să trăiești fără acei oameni care însemnau totul pentru tine.  Autoarea va înțelege că de fapt între viață și moarte e doar un pas și tot ce contează sunt faptele tale cele bune. Dar până să ajungă aici va trece prin stări de disperare și printr-o mare de suferință.
Cartea este una persoanală, autobiografică, o carte a introspectiei în propria constiintă, un fel de filosofie a sinelui. In carte e vorba despre viață, moarte, întuneric și lumină, bine și rău, abandon și lupta. Dar cel mai mult este o carte a descoperirii lui Dumnezeu. O carte a luptei și a izbânzii. Toate întrebările autoarei și-au găsit răspuns în lumina credinței. Asa cum spuneam și la lansarea cărții, Dumnezeul lui Karmen este unul al milei, bunătății, al dragostei și împăcării. Al iubirii necondiționate și nedeterminate de cele exterioare și efemere.
Cartea „Născută înger” ar putea fi încadrată în genul de cărți de autoeducare, dezvoltare personală și spirituală. Un fel de jurnal intim, pe alocuri o proză învoluntar sau conștient poetizată. „Cine sunt eu? M-a întrebat azi cineva. Răspund: …Sunt picătura de ploaie/ aruncată în vâltoarea vieții./ Prelinsă din ochi/ ca un picur de ploaie./ Sunt ploaia care mîngâie ochii plini de durere./ Apar și dispar/ râmîn Lumină în ploaia ce cern./ Lacrima din picătura de ploaie.” Nu este propriu-zis poezie, sunt doar sentimentele autoarei care se lasă în voia scrisului său. Fiecare moment al vieții este o luptă cu tristețile pe care le luminează transformându-le în motive de bucurie.
Întreaga carte e plină de învățături, de dorința de a împărtăși tuturor descoperirea adevăratului sens al vietii care este IUBIREA. „Prin tot ceea ce sunt, doresc să transmit bucuria, cu dragoste multă să dăruiesc fericirea, lumină să împrăștii pe unde pășesc...Gingășia, mângâierea, pacea, mângâierea universului o caut, să o dăruiesc, mă ridic pe aripa gândului...cu ochii sufletului văd în tăcere durerea peste tot.”  , sau “Simt că-ți cunosc inima, omule minunat, acesta este răspunsul din sufletul meu, din visele mele, zborul meu rătăcitor a ajuns la final” 
Cartea merita a fi citita cu mare atenție și unele pagini ar trebui copiate și păstrate pentru vremuri de neliniște și de întristare, spre ridicare din starea de întuneric. Ea are farmec, impresionează sinceritatea, maturitatea gândirii, și învățămintele ce ar putea fi folositoare celor încercați de întâmplările vieții spre a se vindeca prin credință și iubire.
Credința ce se degajă din această carte este una fără vreo religie anume, fără sfinți și fără o prea mare alipire de biserică. Este acea raportare la Divinitate ca sursă a iubirii și a luminii, autoarea acceptând între ea și Dumnezeu doar prezența îngerilor care sunt de fapt sufletele celor plecați, „ACASĂ, locul unde vom pleca într-o zi toți,...locul de unde venim”.
Prin cartea sa Karmen Suciu ne îndeamnă “să tratăm viața ca pe un joc, și viața devine cu mult mai ușoară.” Ea caută în primul rând răspunsul la întrebarea pe care orice om  și-o pune măcar odată în vița sa: “Cine sunt eu?Azi cineva m-a întrebatȘ Cine ești tu? Faci multe afirmații, de unde știi? Mă întreabă iar, cine ești tu? Da, cine sunt eu? Mai întâi am căutat să aflu cine sunt prin oamenii din jur, prin familia mea, prin tot ceea ce am trăit...Descoperindu-mă, descoperind omul din mine, am descoperit măreția creației Lui Dumnezeu...OMUL.” În alt loc ea ne mărturisește cu sfială  “ Sunt un om simplu, înconjurat de vise, de idei, trăiesc clipe fericite, triste dar cel mai important este că nu mi-e frică de sufletul meu.”
Am citit cu interes o carte a căutării și a găsirii de sine, a împăcării și a înțelegerii rostului omului pe acest pământ. Mărturisesc că mi-ar fi plăcut să citesc un roman având drept subiect drama acestei temerare femei cu suflet de înger, cu dialoguri, cu descrieri, cu personaje de care sa-mi alipesc sufletul, cu intrigă și deznodământ fericit. Căci fericit este și mesajul acestei cărți mult folositoare pentru cititorul de orice varstă! Sunt convinsă că autoarea va continua deoarece harul nu lipsește.
Atunci când ai găsit puterea de a-ți învinge suferința devii atât de liber încât vei putea ajunge oriunde vrei și orice dorești. Toti acei oameni care au mers alături de Karmen o bucată de drum sunt acum în ceruri, Îngeri de lumină care îi conduc pașii și mintea spre împlinirea menirii sale aici pe Pământ.

Dorina Stoica

sâmbătă, 8 octombrie 2016

“Să crezi în poezia mea” “Moartea trece pe tușă” Gabriela Ana Balan - Edit. Art Creativ – 2016 (Colectia Regal)

De fiecare data când citesc o carte a unui autor pe care îl cunosc încerc o puternică emoție. A citi o carte însemană să pătrunzi în universul tainic al unui om , să deschizi o ușă în spatele căreia cineva respiră, gândeste, se revoltă, iubește, suferă . Trăiește!  Dar nu oricum. Pentru poet viața are adâncimi nebănuite, sensuri ascunse pe care le caută și le găsește iar apoi le transpune în poeme.
Pe Gabriela Ana Balan o citesc de câtiva ani prin reviste și în mediul on-line unde este o prezență activă. Și nu ratez nici un poem de-al ei deoarece mă surprinde și mă încântă de fiecare dată. Până la volumul  de față însă nu am citit un volum întreg deși poeta este la al treilea volum publicat. Îmi place tot ce scrie. Acesta este motivul pentru care m-am bucurat atunci când m-a rugat să-i prezint cartea.
Poezia Gabrielei  nu este foarte ușor de înțeles așa cum ne spune și poetul Daniel Marian în cuvântul de întâmpinare al cărții ce se lansează astăzi, intitulat “Reinventare prin consecvență la braț cu năstrușnicia”. Luminată de iubiri și de păcate. Firesc sau firește ori deopotrivă. Reinventându-se cu fiecare scânteiere până la scăpare de fapt, de timp și de loc. Și desigur de mod – de a fi.”(DM).
Gabriela Ana Balan este  o ptimista şi este luptătoare. Pe câmpul de luptă al poeziei, desigur dar și cu viața sa cotidiană care este plină de toate ale vieții. Senzuală are un soi de neastâmpăr adolescentin dar și o matură conștiintă a apartenenței sale la lumea cuvântului dar și la cea de dincolo de el. “Cu aripi de arhanghel, m-am întors/ Cu lacrimi de zână pentru pruncii nenăscuți,”/….ori “Cu steaguri albe/ Din iubire, din moarte/ Mă întorc de fiecare dată într-o carte.”( Ana cu lacrimi de regină).
Fragilă și sensibilă, uneori aflată în punctul acela unde viața atârnă de un fir de păr, poeta se luptă și iese învingătoare. Cunosc o astfel de perioada a vieții sale când o suferință fizică i-a ascuțit simțul artistic până ce sufletul a căpătat transpareța cristalului generând starea de poezie atât de dorită de cei care scriu. Cine nu știe că harul vine din suferință?
În poemul  “Moartea trece pe tușă” ce dă titlul volumului,  aflată în luptă cu boala dar și cu sistemul sanitar din România zilelor noastre, Gabriela ne declară răspicat și râzând (e un râsu-plânsu), ca și cum ar face în ciuda unei lumi întregi dar mai ales doamnei cu coasa, moartea  “Râzând am învins! Să vă fie cunună ziua în care m-am ridicat/ în picioare după luni de chin zăcute în pat. ” /  și în finalul poemului , “Hei,  noi nu murim când vreți voi!/ Nu mai suntem un popor de oi!/ Strigătul meu, zăngănit de cătușe! Moartea trece pe tușă.”
Și dacă “moartea trece pe tușă „ poeta se întoarce prin locuri cunoscute şi dragi, natale,” Mă-ntorc prin locuri unde am mai fost – Toţi mi se aseamănă- Nu mă mai recunosc- Spulber în jur un pumn de praf din rai”( Poate mâine) . Aceiași încrâncenată hotărâre de a ieși învingătoare din orice provocare a vieții o vom întâlni și în poemul următor ce poartă numele „Arena” poem tragic, moralizator.” Va fi o luptă nedreaptă –eu/ Am plătit tot, datorii , păcate, promisiuni/ În final am învins”.
Poezia GAB poate fi încadrată în poezia postmodernistă, pe alocuri avangardistă ce a fost în voga prin anii optzeci dar care este scrisă și astăzi de către multi poeți cu precădere tineri. Este o poezie despre viața de zi cu zi despre întâmplări aparent banale dar importante pentru fiecare om în parte si pentru societate în general.  Remarcabile sunt expresii poetice precum“ rama de lemn a ferestrei înflorește”, “poeziei i-a crescut măseaua de minte”( putea fi evitată cacofonia “ii”),” fluturii se potcoveau” , “iedera deznădejdii”, gândacii mă vor fi iertat”, “scriu pe nori”s.s.m.d. Nu lipsește umorul  de bună calitate “La Timişoara plouă pentru toată ţara” sau “La București plouă urban. Marcela și-a scos pantoful cu toc/ A urcat în metrou și-a pus pantoful la loc”(Baladă. Plouă peste toată țara). “poate reușim să păcălim un zeu / fie și unul mai mărunțel, mai prostuț”(Poate).
Pe alocuri poeta este eterică, profundă subtilă suprarealista (Câteodată , ea), altori nostalgica. „Scrisoare pentru Valentino”,  tradusă în limba italină de fica sa, Denisa Balan) este un poem emotionant, despre copii, parințí, despre copiii copiilor și despre bunici, despre parfumul viețíi la țară despre dorul de locurile natale. „Vino să sădim împreună/ Un copac în spatele grădinii/ Acolo unde mama ta în copilărie/ Săpa gropi să îngroape câinii/ Se despărțea cu mare durere de ei”/ ( Scrisoare pentru Valentino).
După ce am terminat de citit poezia din volumul “Moartea trece pe tușă” al poetei Gabriela Ana Balan am căzut înt-o dulce reverie, despre poezie în general. Poate nu întâmplător în acele momente mi-a căzut sub privire un poem scris de - Martin Heidegger:
“Când poetul a aşezat la picioarele lor punctul/ din mulțime /un bărbat s-a apropiat/ și după ce a privit/  a spus că ceea ce se vede este un plug/ Apoi o femeie/  a privit şi ea cu luare aminte
hotărâtă a spus că/  pe jos stă așezată o turtă./  Doi îndrăgostiți au zis că este luna./ Vrând să se lămurească/  mulțimea/ a chemat un om de ştiintă./ Mai minuțios decât toți ceilalți/  mai atent/  mai cumpănit/ el a decretat:/  Aceasta este o planetă!/  Zebra îndurerată/  a spus că ceea ce se vede sunt rămășițele puiului său/ mâncat de lei./  Dar leul după ce-a privit/  a negat că s-ar fi atins de un aşa lucru./ Au privit cu toții rând pe rând,/ fiecare spunând că-i altceva/ fiecare văzând altceva./ Mâhnit,/ poetul s-a aplecat,/ a ridicat punctul,  si l-a aşezat înapoi în piept.”
Cred că aşa face orice poet atunci când oferă spre lectură publicului cartea sa. Fiecare înţelege orice, numai ce a vrut să spună poetul în acea carte nu înţelege nimeni.
Poeta pe care o lansăm astazi ne-a dovedit şi prin această a treia carte că are putere asupra cuvintelor care o ascultă și că poate oferi cititorilor o lectură proaspătă, originală dar  mai ales inspirată.

Consider că manifestarea ei ca poeta este un câştig pentru  viața culturală a urbei noastre și sunt convinsă că va fi remarcată de cine trebuie dar că va avea parte şi de invidii care apar inevitabil acolo unde străluceşte harul poetic. Să nu ne fie însă cu supărare căci în pomul care rodește întodeauna se vor găsi unii care să arunce cu pietre. Îi spun și eu Gabrielei așa cum mi-a spus și mie poetul Simion Bogdănescu acum vreo zece ani. Nu te opri! Mergi înainte. Fiecare carte publicată este o treapta urcată!