vineri, 23 iunie 2017

Colecționara de suflete- Dorina Stoica "Lumina din cuvinte "- CorgalPress 2017

Scriitor, jurnalist și editor Cornel Galben Simion
                  O carte scrisă e asemenea unui copil pe care l-ai adus pe lume şi pe care îl iubeşti nespus, e o părticică din tine, ni se destăinuie Dorina Stoica, poeta înduhovnicită, „moralista cu vervă satirică“, eseista sensibilă și cititoarea asiduă, ce soarbe cu nesaț slovele confraților.
           Îndrăgostită iremediabil de cărți, în care caută „energia“ celor ce le-a scris şi „picătura de sacru“, ea e ferm convinsă că între file „stă ascuns un suflet“ pe care merită să-l descoperi și tocmai de aceea își părăsește nu de puține ori propria lume, intrând în intimitatea autorilor și întârziind „pentru un timp acolo“, răgaz suficient pentru a încerca să fie „altcineva“ și a descoperi, mai totdeauna, „acel grăunte de credinţă, acea rază de lumină dătătoare nu numai de speranţă, ci de certitudine că omul se află mereu sub aripa protectoare a Divinităţii, ce lucrează direct sau prin îngerii săi veghind la triumful binelui, al vieţii şi al luminii“.
                  Sesizând din propria experiență că „Acum, nu publicarea cărţii este o problemă, ci să o citească cineva de la un capăt la celălalt şi să scrie o recenzie ori câteva rânduri despre ea, să se dea un semnal editorial măcar“, că „Părerea unui critic literar recunoscut este vitală“, dar și că, din păcate, „puţini dintre acei care publică pentru prima oară o carte au parte de evaluări avizate“, poeta bârlădeană s-a gândit să ia taurul de coarne și, recenzând cărțile primite, să scoată Lumina din cuvinte (Editura Corgal Press, Bacău, 2017) și să o dea mai departe.
                  Deși recunoaște că nu are „competența necesară pentru a elabora aprecieri“, cea ce se consideră un „colecționar de suflete frumoase ascunse în poezii“ se apleacă minuțios asupra paginilor, considerând că „fiecare carte merită să se scrie câte ceva despre ea“ și nu numai pentru că autorii au trudit la elaborarea ei, ci mai ales pentru că fiecare în parte este imposibil să nu transmită un mesaj, o idee, un fapt demn de interes.
                  În pofida celor declarate, condeiul său vădește, totuși, un anume exercițiu critic, judecățile de valoare având acuratețe și prospețime, dar trădând și o empatie instantanee cu mulți dintre cei pe care îi comentează, chiar dacă pe unii nu-i cunoaște decât de pe rețelele de socializare sau din mediul virtual, unde și ea e foarte prezentă, fie cu creații literare, fie cu comentarii aplicate și bine apreciate de lectori.
                  Acest din urmă aspect i-a dat, de altfel, curajul de a-și reuni în pagini de carte eseurile critice și cu toate că unele au fost scrise cu „un soi de sfială“, ca în cazul comentariului pe marginea volumului „Poemele fiinţei“ de Ioan Romeo Roşiianu, în majoritatea dintre ele lectorul va găsi nu doar „mărgăritarul credinţei şi lupta dintre sacru şi profan, Lumină şi întuneric, moarte şi viaţă“, ci și aprecieri pertinente, demne de pana unor critici exersați, care pot fi oricând preluate de autori și inserate în grupajele de opinii aferente cărților publicate.
                  Spre deosebire de aceștia, nu de puține ori reci și obtuzi, Dorina Stoica trăiește intens fiecare secvență a cărților comentate, mai ales că unele o ajută să se definească (Nu sunt critic literar, nici filolog, nici măcar coleg de breaslă cu poeta, ci doar o pasionată de lectură, un mânuitor al condeiului, o consumatoare şi creatoare de poezie. Cred că orice om are dreptul să se manifeste prin artă dacă simte nevoia să o facă, lăsând în urma sa o dovadă a trecerii sale pe Pământ, fie doar şi numai pentru cei din neamul său. Am căutat să pătrund în universul poetic al vasluiencei stabilită pe meleaguri elene, medicul Anna Nora Rotaru, „cu paşi de porumbel“ ca să nu-i tulbur armonia întregului la care ne-a făcut părtaşi, citind cu sufletul, aşa cum numai un poet poate citi poezia altui poet şi cu întreaga consideraţie ce se cuvine a o da truditorului în cele încântătoare pentru iubitorul de frumos.), să se raporteze la propria creație sau îi trezesc amintiri nostalgice (Cartea doamnei Roxana Galan cuprinde în ea toate trăsăturile amintite mai sus. Pentru mine a fost o mare bucurie să aflu că printre autorii din oraşul nostru există şi un scriitor de piese de teatru. Am citit cu mult interes aceste scurte scenete scrise pentru copii, educative, şi uşor de interpretat. Mi-am adus aminte de vremea când, elevă fiind, am făcut parte din grupa de teatru. Ne plăcea atât de mult, încât continuam să ne jucăm de-a teatrul şi în afara şcolii, undeva prin Cotul Negru. Acolo era o sală cu scenă şi cortină, cu bănci, un fel de club de cartier, unde când nu erau şedinţe, noi, copiii, aveam voie să facem repetiţii ori să dăm spectacole improvizate.).
                  Mai aproape de genul liric, eseista consideră că poeții sunt „fiinţe speciale, aşezate cu un scop doar de Dumnezeu ştiut la graniţa dintre teluric şi astral, trăind în ambele stări, sfidând sau doar oglindind într-un mod aparte ipostasurile aceleiaşi realităţi“ și că „poezia este ca vinul, trebuie degustată, interpretată pentru a-şi dezvălui înţelesurile“, însă asta nu o împiedică să se apropie cu aceeași deschidere și tragere de inimă și de alte specii literare, mai ales că de fiecare dată trăiește „o puternică emoţie“.
                  Pentru Dorina Stoica, a citi o carte „înseamnă să pătrunzi în universul tainic al unui om, să deschizi o uşă în spatele căreia cineva respiră, gândeşte, se revoltă, iubeşte, suferă. Trăieşte! Dar nu oricum.“ Fascinată și, de câteva ori, „copleşită de tăria cuvântului“, ca în cazul poemelor Mihaelei Aionesei, de pildă, e gata să facă „un pas înapoi“, de teama că nu se va ridica „la înălţimea scrisului“ acesteia, dar de fiecare dată găsește resurse să meargă mai departe și citește, pagină cu pagină, până la capăt, bucuroasă să ajungă la „Dumnezeul din miezul acestor poeme religioase atipice“ sau la Cel cuprins în cuvintele simple ale monahului Proclu Nicău, din „Lupta pentru smerenie şi pocăinţă“, cartea apărută la Editura Aragona, ori la profunzimea sufletului unui autor precum Ion N. Oprea, al cărui „jurnal intim, făcut public din dorinţa de a prezenta un mod frumos de a trăi cu fruntea sus, cu Nădejde, Credinţă şi Dragoste de oameni, dar în nici un caz indiferent la cele ce se petrec în jurul său“ a încântat-o.
                  Așa cum remarcă și scriitoarea Cezarina Adamescu în prefață, „A supune criticii o astfel de lucrare, nu este propriu-zis o validare obişnuită, ci un îndemn şi un prilej de recunoştinţă pentru scriitoarea care şi-a drămuit în aşa fel timpul creaţiei sale, încât a găsit vreme şi disponibilitate pentru lucrări diverse, din spirit de prietenie şi respect pentru cei care creează“.
                  V-o recomandăm, la rându-ne, cu căldură, nutrind speranța că ne vom reîntâlni, cât de curând, cu o nouă lumină din cuvinte.
Cornel GALBEN
Cronică publicată în revista Vatra Veche- Târgu- Mureș, iunie 2017

luni, 12 iunie 2017

Pisica și câinele -


În curtea mea trăiește o ageră pisică.
Prinsese mai deunăzi un pui de rândunică.
L-a tras cu laba stângă de lângă mama sa,
Dar nu că-i era foame și n-avea ce mânca
Ci doar din plictiseală, pentru-a se distra.
Peste un timp, pisica, a fătat și ea pui,
Grivei, paznicul curții, i-a luat sub botul lui.
Plângea amar pisica, plângea cu voce tare
Și se ruga de câine, nu cumva să-i omoare.
Cu-nțelepciune însă, acesta-i spuse-așa:
"Ce nu îți place ție, nu-i face altuia!"
(Dorina Stoica)


marți, 6 iunie 2017

tânărul vecin cântă



în bucătărie chiuveta plină cu vase
rufele înmuiate de ieri
visează o apă caldă lin curgătoare la robinet 
mi-am făsut programare la coafor stomatolog
duhovnic cum o fi urcat pianul  până  la etajul cinci
ascult oda bucuriei tânărul vecin cântă
aștept venirea apei ca pe o mașină cu butelii
într-o dimineață de februarie sonata lunii
o aud bolborosind în limba rusă
cotele apelor dunării

întind pe pâine visele și mușc
la cină prin ușile încuiate tânăr
și nerăstignit intră Dumnezeu
(Dorina Stoica)


Imagine de pe internet

luni, 5 iunie 2017

Ecouri “Lumina din cuvinte” de Dorina Stoica – Editura CorgalPress Bacău 2017 -Petruța Chiriac

Prof Petruța Chiriac, scriitoare

Am citit, am ascultat, ori pur și simplu am notat diverse opinii și comentarii cu prilejul prezentării câtorva dintre cărțile poetei Dorina Stoica (astăzi, 27 mai 2017), aflând că este vorba de a zecea sau unsprezecea, cartea lansată având un titlu, pe care noi, de fapt îl simțim odată cu lectura fiecărei apariții editoriale și anume “Lumina din cuvinte”.
Cu tot respectul pentru evoluția fericită a autoarei, nu voi aminti începuturile cenacliste din perioada anilor de studiu la Colegiul Ghe, Roșca Codreanu, ci doar un alt titlu interesant: „De Florii în Țara lui Iisus”( Editura Sfera 2013), eu permițându-mi, de fapt, și o apreciere, așteptată de mulți colegi, pentru revista „Academia Bârlădeană” , referitoare la o carte anterioară acesteia, dedicată mamei, „Raiul în care am fost”. Dar poate cuvintele poetului Simion Bogdănescu din prefața “Discretă ca rugăciunea”, pentru cartea “Daruri”, au convins mai mult, sau poate din motive de pagină.
Sigur că multe dintre versurile Dorinei Stoica recitate ori doar citate la unele întâlniri amicale, cu diferite teme, de compoziții muzicale, au întărit opinia poetului din aceea Prefață.
Iată, le vom nota și noi aici, găsind că sunt o bază de reflecție pentru generația la care mă voi referi și eu în următoarele rânduri: „sunt zile/ în care sunt strună/ pe care se cântă discret/ o muzică lină/ și sfântă/ asemenea lui sonet”/ , spune poeta în volumul „Daruri”- 2009.
Și în sfârșit, de ce „Lumina din cuvinte” (Editura CorgalPress –Bacău , 2017). Citind-o atent poți reflecta și asupra titlului “Neobosita căutare a târâmului magic” oferit ca Introducere, respectiv prefață cu note de lector semnate de critic literar Cezarina Adamescu (20 martie 2017).
Invitația la lectură și desigur meditația e întărită, aș spune eu, tot ca cititor și autor de eseuri, și de mottoul din poezia Marianei Mihai din poezia (“Eu nu scriu poezie”), “atât cât se mai poate și lângă mine Ești/ Vom scrie împreună cu litere cerești” .
Iată de ce parcurgând fiecare text al cărții și înțelegând bine de ce, astăzi, mijlocul tehnic, respectiv calculatorul nu este chiar așa, un mijloc în sine, atunci când acesta este dublat de aparițiile editoriale. Ele ne trimit spre o altă fațetă a lucrurilor, și anume aceea a nevoii oamenilor de a se cunoaște, cu orice preț, îndeosebi la modul sensibil, și nu al pierderii, ci, chiar al regăsirii.
În ce sens? După al doilea război mondial, oamenii de cultură și nu numai refuzând să se mai regăsească în modelele de tot felul, acestea culminând cu extremele, în goana după geniile tip (...), să nu la mai notăm, au mers pe ideea
„vom veni cu principii noi și baze... fără statui, sau alte statui”. 
Și iată ce-mi spuneam de la lectura simplă a acestor generoase căutări, descoperind în ele, o dorință sinceră de evitare a conflictelor. Cel puțin la noi, după 1989, mergându-se pe o recunoaștere și pe o menționare a nevoii de a păstra valori  precum cele interbelice. Le pot păstra în alte condiții? Atunci, haideți mai întâi să ne cunoaștem!
Iată o provocare a unei lecturi exprimată dincolo de diferențieri și de recurgerea la conflict. Dimpotrivă un semn de reverență, față de „colegii de breslă”, a căutării „luminii din noi   și din semeni”, acelei lumini care “hrănește”, “potolește setea și ne tămăduiește”, după cuvintele  autoarei din “Motivație”.
Deci e nevoie mai întâi de a ști să păstrezi și nu de a anula. Iar autoarea vorbind cu sufletul generos caută binele din metaforele scriitorilor prezentați în carte și ne va convinge, pe măsura parcurgerii fiecărei cronici din volumul de față , de sentimentul transmis prin titlul “Lumina din cuvinte”.
Cum să-l mai cunoști altfel pe cel din Iași, Cluj, Timișoara, sau pe cel plecat departe, peste granițele tării, decât astfel.
Felicităm autoarea!
Petruța Chiriac 
Cronică publicată în Ziarul "Meridianul de Vaslui" din 15 iunie

vineri, 19 mai 2017

"Lumina din cuvinte" de Dorina Stoica -Editura "CorgalPress" 2017

" O carte scrisă e asemenea unui copil pe care l-ai adus pe lume şi pe care-l iubeşti nespus, e o părticică din tine. În fiecare carte citită am căutat şi am găsit sufletul autorului, ce mi-a fost dezvăluit asemenea unei lumini albe, pure şi reci. Acesta este motivul pentru care titlul cărţii a venit singur când a trebuit să vină şi când s-au creat condiţiile (inclusiv pecuniare), publicării. Aceasta s-a întîmplat după voia lui Dumnezeu, la vremea potrivită şi nu când, ori cum mi-am dorit eu." (DS)


marți, 2 mai 2017

Gust amar


eu și tu
două semne de întrebare.
ne urmărim pe furis.
ți-am pus toată viața
într-un singur geamantan.
timpul curge dintr-un capăt
în celălalt al camerei.
mă agăț de amintiri.

mirose a carte noua.

sub picioare crește asfalt.
te rog să pleci. gust amar
în cerul gurii de rai. e târziu sau devreme?
îți dau întâlnire într-un loc unde nu
se pune problema punctualității.
(DorinaStoica)