marți, 15 august 2017

Îmi caut drumul spre Lumină - Emilia Țuțuianu, “Pentru tine când vei veni”, Editura “Singur” -2017


O carte de poezie închinată dragostei și prieteniei în care poemele ce sunt pe o pagină în limba română, iar pe celalată în limba engleză traduse de prietenul  Dinu Sfrejan, par a se îmbrățișa într-un soi de prietenie a cuvintelor, mai presus de cuvinte.
În prefața cărții, scriitorul Eugen Dorcescu ne atrage atenția pe bună dreptate că : “Sufletele cultivate, educate, sensibile, de o alcătuire diafană, vor fi foarte atente la mesajul și sonurile acestor stihuri.” Îmi permit să adaug, că doar aceste suflete vor rezona cu poezia Emiliei Țuțuianu! Spun aceasta deoarece volumul intitulat “Pentru tine, când vei veni”, pe care l-am citit și îl  recitesc cu aceiași emoție, m-a tulburat prin trăirea emoției sale, i-am înțeles zbuciumul interior și dorul, așa cum numai o altă femeie poetă poate înțelege. 
Predominantă este iubirea agape deși nu lipsește nici erosul, ca în orce lirică feminină. Poemele acestei cărți conțin acea energie pe care o dă închinarea, trăirea liturgică, truda pentru un scop măreț pus în slujba aproapelui. ”Îți iau inima în palme,/ căldura inimii tale…/ Singura existentă./ Apoi neliniștile tale/ altruismul, dăruirea ta/ le revărs asupra oamenilor/ arătând, evocând”.( “Tu” )
Într-una din poezii întitulată simplu “Iubire”, umanul se revarsă în divin și divinul în uman într-o simbioză aproape perfecta: “Gândurile mele aleargă,/ tot pe drumul dinspre zi,/ am rămas prinsă în rugă/ așteptându-te să vii”. Citind simți un dor permanent, o lacrimă uneori plânsă, alteori tăinuită. “Mă ghemuiesc în mine, obosită/ Și adun, în brațe ce-mi flutură în vânt,/ amintirile rămase, din alt timp./ Inima se deschide ca o rodie, cu picături roșii ce se-amestecă.”( Revenire).
Întru cunoașterea Adevărului, întrebările vin, tulbură precum îngerul în scăldătoarea Vitezda apa, unele își află răspunsul, altele ajung departe, “până dincolo de întrebări./, „ Voi răbda și voi îndura orice,/cu speranța că într-o zi/ voi desluși Adevărul.//   (Cine? )
Poeta ca într-o șoaptă a rugăciunii are versul suav, încărcat de tristețea unei iubiri tainice. Ea nu deznădăjduiește deoarece are un scop precis, găsirea drumului spre Lumină. „Ca într-o litanie/ Îmi caut drumul spre Lumină.” ( Drumul meu)”.
Chipul smerit al poetei, cumințenia pe care o degajă întreaga sa făptură ascund o avalanșă de feminitate, de pasiune, de eros pe un fundal de iubire neîmplinită, ori poate doar visată. ”Pe aripi de vânt ajunge la mine/ chemarea ta sfântă și plină de dor./ Și-n val de mireasmă mă-ndrept către tine/ plutesc prin pădure.../ păsări ne cântă în cor, imnul iubirii eterne.../ Dar visul se stinge,/ din nou mă trezesc/ pun mâna pe buzele-mi aprinse”.( Visul dragostei). Sau “Caut fericirea ce s-a destrămat/ sub pleope îngreunate de lacrimi”( El).
Două elemente mi-au atras atenția în poezia E.Ț și anume culoarea verde folosită destul de des pentru a ilustra optimismul, primăvara, echilibrul, fertilitatea, renașterea, viața veșnică, culorea cea dintâi a lumii cea născătoare de frumusețe și de speranță și pădurea ca un drum nesfârșit al singurătății dar și al statorniciei. Poeta ne mărturisește despre o căsuță ascunsă într-o pădure! “Doamne, într-un loc anume/ mi-am regăsit rostul,/ prin poteci ascunse,… prin freamăt de frunze/ și casa mea tăcută/ plânge pe verandă...”(Căsuța mea).
Volumul se încheie cu un poem mai amplu intitulat “Joc” ce ar necesita o lectură mai atentă. Aruncarea pietrelor în apă putând avea semnificația parcurgerii vieții ca o călătorie având drept final întâlnirea Creatorului acestei lumi. Viața ca un joc de copil de-a pietricelele colorate!
Gestul autoarei de-a încredința hârtiei trăirile sale, pe alocuri aproape intime și a dărui cartea celor ce i-au fost aproape la fericitul eveniment prilejuit de inaugurarea Centrului Cultural Spiritual de la Mănăstirea Văratec, poate fi egalat doar de o spovedanie făcută cu inima curată.
Am îndrăgit-o pe această poetă iremediabil și i-am acordat un loc în față în sufletul meu.
Nu știu dacă acest gen de poezie va intra în atenția criticii de specialitate și nici dacă va primi cronici laudative,  dar ceea ce simt după ce am citit-o de două este că poezia face parte din ființa Emiliei Țuțuianu și reprezintă acel balsam care îi alină durerile în nopțile  de insomnii ori în momentele de tristețe și îi dă puterea să meargă mai departe pe drumul pe care și l-a ales spre împlinirea unui destin ce nu este dat oricărui muritor. O văd cu ochii minții pe Emilia împlinindu-și veșnicirea la Mănăstirea Văratec, într-o căsuță ascunsă de verdeață și flori, odihnindu-se în poezie și în rugăciune.
Pentru toți acei pe care îi poartă în suflet poeta mărturisește: Am rămas aceiași”: Cuvântul m-a îmbrăcat,/ Credința mi-a fost rezem,/ Iubirea mi-a fost casă,/ Bunătatea, darul meu,/ Pentru voi.
Citită cu sufletul și înțelesă cu inima poezia acestul volum are profunzimea unei fântâni în care se oglindește ca un bănuț de argint, cerul.
Dorina Stoica -15 august 2017





luni, 14 august 2017

“Depindem toți de alegerea drumului”


Am cunoscut-o pe Emilia Țuțuianu pe facebook, acum câțiva ani. Mi-a publicat tot ce i-am trimis în revista on-line “Melidonium”, dar și în cea tipărită pe care am primit-o prin poștă. De asemenea mi-a daruit câteva cărți ce-i poartă semnatura. Născută în ziua 12 a lunii iulie 1961 pe plaiuri sucevene de legendă, purtând în sânge autentica spiritualitate moldavă, aparent delicată dar surprinzător de puternică, talentată, harnică truditoare în promovarea culturii înzestrată cu dragoste de oameni, publicist și poetă a urmat studii de  filozofie cu specialitatea socio-psihopedagogie. A debutat în anul 2002 cu volumul  de versuri intitulat “Flori de măr”, urmat doi ani mai târziu de  altul, purtând titlul “În amurg”, pentru ca anul acesta să publice  “Pentru tine, când vei veni”, cartea despre care mi-am propus să scriu.
Emilia Țuțuianu are o activitate remarcabilă fiind editoare (director Editura “Mușatina”), inițiatoare de colecții, publicist, fondatoare a revistei on-line dar și tipărită “Melidonium”, personalitate distinctă în orașul Roman, deținătoare a numeroase diplome și distincții acordate de înstituții culturale dar și religioase a mai publicat o serie de cărți de eseuri, note de lectură,  dialoguri, articole.
Am răspuns invitației lansate cu generozitate de a participa alături de alți poeti și scriitori pe care i-a publicat în revista Melidonium la inaugurarea Centrului Cultural Spiritual de pe lângă Mănăstirea Văratec, 12 iulie 2017 de a cărui finalizare s-a ocupat împreuna cu soțul său având susținere financiară din partea domnului Dinu Sfrejan .
Pașii mă poartă în fiecare vară spre acea zonă a Moldovei luminată de mănăstirile binecunoscute și binecuvântate, Sihăstria, Sihla, Petru Vodă, Neamț, Văratec , Agapia. De data aceasta, însoțită de prietena mea iubitoare de cultură și de drumeții spirituale, Mitrița Galben am ajuns la Mănăstirea Văratec unde am cunoscut-o pe doamna Emilia Țuțuianu, emoționată, purtând pe chip o frumusețe aproape angelică, smerită, dar imposibil de a trece neobservată  între atâtea persoane importante.
Sfințirea și inaugurarea, alocuțiunile,  apoi acordarea de diplome și distincții sponsorului Dinu Sfrejan, doamnei Emilia Țuțuianu care s-a ocupat de această lăudabilă lucrare, vizitarea muzeului și apoi lansările de carte care au avut loc într-o atmosferă prietenească la o agapă creștină patronată de arhiepiscopul Ioachim Băcăuanul au fost și prilejul poetei de a oferi în dar celor prezenți cele mai noi cărți publicate de domnia sa.

După o rugăciune în biserica Mănăstirii Agapia și o oră de pace sfântă pe care nu o poți găsi decât în mănăstire, am purces spre casă unde am ajuns în prag de seara de vară fierbinte cu mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru o zi de neuitat.


marți, 25 iulie 2017

Maci și albăstrele i se închinau


Pe bătăturile din palmă munca i-a desenat  o casă din chirpici
și o grădină cu pomii fructiferi, flori și butuci de vie nobilă.
spatele are acum forma dealului cu fântâna în care s-a înnecat cerul,
de unde căra apă.
cele două găleți ruginite udau marginile cărării.
în fiecare dimineață de vară,
maci și albăstrele o așteptau îmbobociți, ca să-i înflorească.
tata o înjura când era acasă, de zeci de ori
pe zi. mama gândea “Doamne Iisuse Hristose, miluiește-mă”.
uneori o lovea cu palma grea, nu din răutate,
ci doar ca să nu uite că el este cel care aduce banii în casă.

noi trei stăteam, la răcoare vara.
jucam țomanap-ul cuvintelor din ziarele puse în geamuri.
dejghicam porumb, scărmănam lână și strujeam pene,
pe rând citeam tare din carțile lui Joules Verne, iarna.
mama nu avea timp de mângăieri sau vorbe drăgăstoase.
“copiii trebuie sărutați doar în somn,
iar bătaia e ruptă din rai.”
asa citea ea în cartea lui makarenku.
eu primeam cel mai des, bucățele din zdreanța aceea de „rai”
de fiecare data, în gând îmi propuneam să nu-i mai iubesc.
uitam însă când căpătam două cuburi de zahăr cubic, în plus.

baiatul acela, doi ani la rând repetent,
pe brațe și piept își tatuase numele meu într-o inimă însăgetată.
nu făcea nimic rău, ducea doar servieta cu viitorul meu în ea,
când mă conducea de la școală până aproape de casă.
tata avea o curea pe care își ascuțea briciul de bărbierit.
era groasă, lustruită pe o parte și aspră ca el, pe cealaltă.
“iubești?” m-a întrebat într-o seară când a adus mobila de bucătărie,
bufetul și masă cu planșetă pentru colțumași.
Am șoptit: „nuuu” iar în gând am țipat: „nu da, tată, nu da!”
cureaua a mușct din  carne mai sus de genunchi.

tata și-a găsit o gazdă ieftină undeva, în cer.
mama e din ce în ce mai copil.
nici un copil nu crede că bataia e ruptă din rai. (Dorina Stoica)






miercuri, 12 iulie 2017

Jurnal stupid


Luni- La micul dejun ceai de tei. Dumnezeu a uitat deschis robinetul de la ploaie.
Marți- Isihie, singura desfătare este a parfumurilor și a culorilor. 
Miercuri- Îi trimit email în versuri lui Dumnezeu. Îmi mirose a Eminescu.
Joi- Foarte cald, mă dezbrac de toată invidia, de toată răutatea. Soarele arde în cerul gurii.
Vineri- Îmi răstignesc pe cruce toate poftele. Prăjesc niște răbdări pentru cină.
Sâmbătă- Inmormântez trecutul Îi invit la masă doar pe cei sătui.

Duminică- Merg de dimineață la masa Domnului: "Luați mâncați, acesta este Trupul meu"(DS)

luni, 10 iulie 2017

Centrul Cultural Spiritual Varatic dulce sunet de clopot - de Mariana Gurza

Sfânta Mănăstire Văratec rămâne una dintre multele ,,tinde ale raiului”, cum frumos denumea Părintele Teofil Părăian mănăstirea. Frumuseţea şi sacralitatea locului a atras de-a lungul timpului, spre vieţuire şi conte mplare, cărturari şi oameni de cultură.

Vorbind despre Mănăstirea Văratec, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, devenită mai târziu Maica Benedicta, a găsit la Văratic: ,,… ceea ce au numit un topos sacru, cum zice grecul, loc sfânt.” Aici veneau personalităţi ale vremii, pentru a se îmbogăţi sufleteşte la şezători şi audiţii muzicale, sau pentru a se destinde în mirificul peisaj din jurul Mănăstirii, primind acea blândă lumină a harului ceresc. Văratecul fiind descris în numeroase opere literare ale autorilor români care au poposit pe aceste locuri.
Mănăstirea Văratec a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru mulţi scriitori, precum: Garabet Ibrăileanu, Otilia Cazimir, George Topârceanu şi mulţi alţii. În volumul ,,Oameni şi locuri” apărut în anul 1908, Mihail Sadoveanu scria despre aceste locuri: ,,grădiniţi de trandafiri le împresoară; şi e o grijă aşa de migăloasă în toate, parcă ar fi o întrecere necontinuată… Sunetul clopotului se împrăştie dulce la sfârşitul liniştit al zilei.”
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spunea: „rodirea luminoasă a credinţei în istoria şi cultura unui popor se vede în virtuţile statornice ale poporului, adesea personalizate în luptători eroi, în cărturari înţelepţi, în artişti inspiraţi şi mai ales în sfinţii martiri, mărturisitori, cuvioşi, ierarhi şi voievozi“.
La noi, cultura îşi are începuturile în tinda bisericii, prin înţelepciunea şi osteneala nenumăraţilor slujitori ai Bisericii şi a oamenilor de cultură, pătrunşi de credinţa noastră ortodoxă. În istoria culturii româneşti, au ostenit cu râvnă, vrednică de pomenire, un şir lung de clerici luminaţi, iubitori de ţară, ctitori de limbă, de cultură şi unitate românească. Şi în acest spirit, un teolog consemna: „Biserica Ortodoxă a reprezentat în cadrul statului cea mai importantă şi venerabilă instituţie culturală, a cultivat limba naţională, a creat o întreagă literatură, a avut arta sa, a întemeiat instituţii de o mare utilitate socială şi naţională, a constituit o adevărată şcoală pentru popor, l-a educat, i-a modelat sufletul, i-a insuflat o pietate specifică…“
Important şi demn de menţionat este şi faptul că în acest proces de evoluţie şi creaţie culturală şi spirituală a existat continuitate chiar şi în vremuri de restrişte pentru poporul român. Piloni ai credinţei şi ai culturii s-au înălţat permanent luminând cugetul şi simţirea românilor, care s-au hrănit şi se hrănesc cu aroma florilor nemuritoare ale ortodoxiei.
Emilia Țuțuianu
O cultură de calitate nu se face cu ochii în jos, către pământ. O cultură bună, aşa cum afirma marele mitropolit cărturar Antonie Plămădeală, se face cu ochii către cer şi printr-o întoarcere către noi înşine. Aşa a procedat şi doamna Emilia Ţuţuianu, psiholog și editor, în dorinţa sa de a crea ,,Centrul Cultural Spiritual Văratic”- un proiect gândit minuțios și realizat cu destule sacrificii – un vis devenit acum realitate.
În urmă cu doi ani, Emilia şi-a propus să realizeze proiectul cultural legat de mănăstirea Văratec, dorind să evidenţieze valoarea culturală şi spirituală a locului. Un proiect ambiţios care adună sub cupola credinţei, personalităţile care au trecut pe la Văratec şi au consemnat în operele lor frumuseţea, duioşia şi taina locului.
Inimoasa Emilia Ţuţuianu, psiholog, editor, director fondator al Editurii Muşatinia,  membru fondator al primei reviste culturale apărute la Roman, a revistei on-line, Melidonium,  şi-a împlinit visul.
 Pentru omul de cultură Emilia Ţuţuianu, Văratecul reprezintă ,,poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ şi locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu”. Pentru a spune acest lucru, mai întâi trebuie să simţi astfel în eul interior, să-l descoperi pe Dumnezeul din tine. Doar împreună, poţi face alţi paşi pe drumul creaţiei,  spirituale, culturale, artistice. Prin har divin apare inspiraţia pentru a identifica metode şi căi de concretizare a gândurilor. În acest sens, se trezea în mintea şi sufletul Emiliei Ţuţuianu o dorinţă arzătoare de a lăsa generaţiilor viitoare un loc de întâlnire prin iubire şi creaţie.
Eminescu spunea că ,,Biserica a creat limba literară, a sfinţit-o, a ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat.”
Biserica Ortodoxă Română a încurajat acest proiect şi cum Dumnezeu este mereu de partea celor care ,,zidesc” pentru eternitate, s-a găsit şi un investitor pentru demararea lucrărilor. În anul 2016 au început lucrările la ,,Centrul Cultural Spiritual Văratic”.
O clădire impunătoare, aproape de Sfânta Mănăstire, construită în spiritul locului. La demisol, descoperim Salonul Safta Brâncoveanu – un muzeu etnografic, care prezintă obiecte tradiționale din zonă; la parter se află un Salon literar –  dedicat celor care au iubit Văratecul şi au creat aici, celor care şi-au purtat paşii şi şi-au plecat genunchii, în faţa icoanelor, personalităţi de prim rang ale lumii literare precum: Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Calistrat Hogaş, Garabet Ibrăileanu, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Mihai Eminescu şi Veronica Micle, Emil Gârleanu, Ion Alexandru, George Lesnea, Cornelia Pillat, Grigore Ilisei, Constantin Ciopraga, Valeria Sadoveanu, Ştefania Velisar Teodoreanu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Bartolomeu Anania, George Bălăiţă, Fănuş Băileşteanu, Gheorghe Brătianu şi mulți alţii care au lăsat posterității mărturii literare, despre locuri, oameni şi întâmplări. Mansarda muzeului  adăpostește Biblioteca Mihai Eminescu – unde cei dornici de studiu și lectură pot consulta un vast material de arhivă. Tot la mansardă  este organizat un Salon de Artă, care poate prezenta expoziții de pictură.
Priveliștea oferită de la balconul mansardei ne poartă într-un periplu de imagini,  de la biserica Sf. Ioan – unde se află mormântul poetei Veronica Micle – până la Cetatea Neamțului, peste Codrii de aramă și Pădurea  de argint, prezente în versurile eminesciene.
Bineînţeles, ca orice lucrare în folosul iubitorilor de Hristos şi de cultură, în timpul lucrărilor au apărut şi dificultăți create de spirite meschine. Nu le-a fost uşor iniţiatorilor, Emiliei Ţuţuianu şi soţului ei, Dorin Dospinescu, fiindcă apăruseră oportuniştii, oameni fără puterea de a înţelege menirea acestui proiect, izvorât din dragoste și dăruire, interesaţi doar de imagine sau pentru a-şi însuşi din realizări, dificultăți cu cei care câştigaseră licitaţia, cu meşterii indolenţi şi prea hrăpăreţi, interesați doar de umplerea buzunarelor…
Cu ispite şi piedici de tot felul, Emilia Ţuţuianu nu a avut parte de linişte în toată această perioadă. O jertfă și dăruire pentru un ideal pe altarul culturii, cu preţul nopţilor  nedormite, a bolii şi a luptei cu forţele obscure…
Cu ajutorul Celui Preaînalt, ,,Centrul Cultural Spiritual Văratic”, iată, s-a finalizat!
Totul are însă un preţ! Nu contează că acel domn investitor, venit tocmai din Anglia, a crezut în visul Emiliei, dar noi, cum ştim să apreciem şi să mulţumim acestor oameni care au realizat ceva nu pentru ei, ci pentru generaţiile care vor veni?
Curând va avea loc inaugurarea ,,Centrul Cultural Spiritual Văratic” unde sper ca oficialităţile să-și dea mâna, pentru a sărbători evenimentul pe măsura importanței edificiului și a efortului depus de cei care şi-au pus sănătatea, liniştea, timpul, şi nu în ultimul rând rezervele financiare, pentru construirea unei instituţii de spiritualitate şi cultură pe pământ sfânt românesc şi pentru sufletul fiecărui pelerin sau turist ce-și va purta paşii pe aceste meleaguri moldave.
Un act de cultură, uneori este ca o rugăciune, când este făcut cu sufletul. Pentru doamna Emilia Ţuţuianu, este și un dar la ceas aniversar, peste câteva zile fiind data de naştere a domniei sale, încununând ani de dăruire și muncă pentru comunitate.
Prieteni, scriitori din ţară şi diaspora, vom fi alături de Emilia și vom urmări acest moment important, fiind cu toți interesaţi a ne reîntâlni într-un loc binecuvântat.
Felicitări ctitorului pentru generozitatea sa, felicitări celor care nu au precupeţit nici un efort pentru ridicarea ,,Centrului Cultural Spiritual Văratic”, într-o adevărată epopee  a iubirii și dăruirii de sine, lăcaș care va intra în circuitul cultural și spiritual național, sperând, ca peste ani, să nu-şi schimbe destinaţia…
Părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia încheie într-un document mai puţin cunoscut, privind opera lui Caragiale, într-o manieră incontestabilă: ,,În scoica aceasta, a unei comedii aprige şi ostile, lumea românească poate străbate veacurile în tot măreţul ei farmec, prevestind de aici, de pe pământ, din iureşul unor întâmplări mundane, paradisul, a cărui nostalgie nu ne va cruţa niciodată”.
Personal, doresc să-i urez de pe acum distinsei Doamne Emilia Țuțuianu, felicitări și urări de bine cu sănătate cu ocazia zilei de naștere. Ziua de 12 iulie, o zi însemnată printre cei care prețuiesc truda domniei sale.
Întru Mulți Ani Fericiți !
Mariana Gurza/ Timişoara - 10 iulie 2017